Proiectul „Sunt informat – Sunt sănătos” s-a desfășurat în perioada martie – mai 2019, în următoarele licee din județul Mehedinți: Colegiul Tehnologic „Lorin Sălăgean”, Liceul Teoretic „Traian Lalescu”,  Orșova, Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”, Colegiul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”, Baia de Aramă, Colegiul Național Economic „Theodor Costescu”, Colegiul Național „Traian”, Colegiul Tehnic „Decebal”.

Scopul proiectului a fost creșterea nivelului de conștientizare a consecințelor adoptării unui stil de viață nesănătos și încurajarea unui comportament responsabil privind sănătatea la elevii din liceele județului Mehedinți.

Cele 3 obiective ale proiectului au fost atinse astfel, am oferit informații corecte în ceea ce privește o viață sănătoasă, am format abilități de viață sănătoasă și am promovat la cel puțin 200 de elevi de liceu un stil de viață sănătos.

Beneficiarii acestui proiect au participat la sesiuni de informare/formare de cunoștințe și abilități cu tematică specifică: sex/sexualitate (arborele transmiterii, arborele decizional), alegeri în viață (eu, tu, noi).